Despre noi

EnEco Consulting
“Fii chiar tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” – Ghandi

Începând cu anul 2008, societatea comercială EnEco Consulting își desfășoară cu succes activitatea sub un motto motivațional și asumat: ”Eficiență energetică și un mediu curat”.

Cu o conducere formată din chimiști și energeticieni cu experiență de peste 20 de ani în domeniile respective, EnEco Consulting are tot personalul implicat în serviciile oferite alcătuit din absolvenți de studii superioare și postuniversitare de chimie, protecția mediului și/sau energetică.

Profesionalismul și seriozitatea membrilor echipei au avut ca rezultat obținerea de autorizări de la Ministerul Mediului, acreditări RENAR, certificate de abilitare de la Ministerul Sănătății și autorizări ARCE, precum și reînnoiri succesive la data expirărilor lor, ca dovadă a continuității în excelență.

În dorința de a anticipa cerințele clienților noștri și de a le oferi servicii cât mai complete și integrate, EnEco Consulting are propriul laborator de analize de mediu și toxicologie industrială, acreditat și abilitat. În cazul special în care analizele solicitate de dumneavoastră nu se află în anexele certificatului de acreditare al laboratorului nostru, ele sunt efectuate cu aceleași promptitudine și seriozitate de către laboratoarele acreditate cu care colaborăm în regim de subcontractare.

Extindem permanent gama serviciilor oferite, prin consultanță în elaborarea de documentații de mediu, la implementarea sistemelor de management al calitatii, de mediu și integrat calitate-mediu, contând pe experiența noastră în abordarea oricăror situații referitoare la domeniile protecția mediului, protecția muncii și eficiența energetică.

Bunăvoința și implicarea noastră în rezolvarea tuturor solicitărilor dumneavoastră se traduc prin găsirea celor mai potrivite soluții, la prețuri competitive, rezonabile și în acord cu calitatea serviciilor pe care le oferim, bazându-ne pe recomandările tuturor clienților noștri și cu încredere și siguranță în întâmpinarea oricăror clienți noi.

Vă stăm la dispoziție cu datele noastre de contact, pentru discutarea la obiect și prezentarea detaliată a serviciilor pe care suntem bucuroși să vi le oferim, în cadrul unui schimb corect adaptat și reciproc avantajos.

Analize apa

Uzata
Subterana
De suprafata
Potabila

Analize aer

Emisii
Imisii
Nivel zgomot

Analize sol si deseuri

teste de levigare
caracterizari fizico-chimice

Atmosfera locului de munca

aerosoli rezultati din activitate
nivel de presiune acustica
microclimat
intensitate luminoasa

Consultanta mediu

obtinere autorizatii de mediu si autorizatii integrate de mediu
obtinere acord de preluare a apelor uzate
obtinere autorizatii de functionare AN Apele Romane
bilant de mediu COV

Consultanta ISO

ISO 9001: 2015
ISO 14001: 2015
SR EN ISO CEI 17025:2005